Documente datand din secolele XV si XVI amintesc
despe schitul de lemn Sucevita ce avea hramul "Schimbarea
la Fata a Domnului" si, care, potrivit traditiei a existat
pe locul unde va fi ridicata marea biserica.
In anul 1584 Episcopul de Radauti Gheorghe Movila a zidit si sfintit
biserica ce va purta hramul "Invierea Domnului".Cativa
ani mai tarziu, Ieremia Movila, fratele episcopului ctitor, adauga
bisericii cate un pridvor deschis in partea de nord si sud a exonartexului.
Biserica Movilestilor este inconjurata de ziduri inalte de 6 m.
si groase de aproape 3 m., cu metereze si drumuri de straja pe
toate laturile. Pe partea de est a zidului de incinta sunt insirate
case care apartin vremurilor Movilestilor, iar pe partea de nord
- est se vad temeliile unei alte case. In zona de sud-vest se
mai pot observa urme ale unor chilii calugaresti. Incinta cuprinde
si un impunator turn clopodnita, patrulater, sustinut de contraforturi.
La utimul etaj se afla cele doua clopote din timpul Movilestilor.
Celelalte turnuri au fost construite cu plan octogonal. Sucevita
pastreaza elemente arhitectonice cunoscute din timpul lui Stefan
cel Mare, savant combinate cu motive din vremea domnitorilor Rares
si Lapusneanu. Pastrand planul trilobat, contraforturi si abside
laterale biserica se aseamana foare mult cu celelalte edificii
moldovenesti. Firidele alungite ale absidelor - dispuse in numar
de 11 la cea rasariteana -si cate 5 la absidele laterale amintesc
de arhitectura secolului XV. Interiorul se compune din pridvor,
pronaos, naos si altar. Pridvorurile construite in timpul lui
Ieremia Movila contin elemente arhitecturale provenite din Tara
Romanesca.
Usa de intrare in pronaos este incadrata si decorata din loc in
loc cu sculpturi. Sistemul de boltire al pronaosului este alcatuit
din frumoase calote sferice. Ferestrele, la exterior au ancadramente
de baghete incrucisate.Trecerea spre incaperea mormintelor se
face printr-o usa cu chenar alcatuit din baghete incrucisate.
Incaperea este luminata de doua ferestre incastrate in zid. Deasupra
boltii semicilindrice se afla locul in care se depozitau obiectele
daruite manastirii. Intrarea in naos este incadrata de un chenar
simplu la care se pot observa elemente de maniera renascentista.
Cupola si turla naosului se inalta pe arcuri, iar spatiul interior
al turlei primeste lumina prin patru ferestre. Absida altarului
de forma circulara, este prelungita de un spatiu dreptunghiular.
La randul sau altarul este luminat de o singura fereastra amplasata
in axul central al sau.
Pictura de la Sucevita este la fel de valoroasa ca si cea de la
Voronet, Arbore si Moldovita. Continua traditia mestrilor zugravi
moldoveni, incantandu-ne prin stralucirea coloritului si plasticitatea
compozitionala. Lucrarea a fost executata de catre Ioan Zugravul
si fratele sau Sofronie. Temele transpar interesul pentru naratiune
si introduc elemente din natura, fiind inspirate din Vechiul si
Noul Testament din istoria bisericii crestine si din viata culturii
greco-romane. Pe fatada nordica imediat sub acoperis este un registru
cu serafimi si heruvimi. Urmeaza 13 scene inspirate din Geneza.
Cea mai importanta tema este "Scara creasca"
in viziunea Sfantului Ioan Scararul, care este o varianta a Judecatii
De Apoi, insa cu elemente imprumutate din traditia si folclorul
romanesc. Orinduite pe sapte registre, fatadele absidelor au zugravite
scene inspirate dupa cele sapte daruri ale Sfantului Duh. Fatada
sudica a pronaosului dezvaluie temele Arborelui lui Iseu,
alaturi Scara lui Iacob si filozofi din antichitatea greco-romana.
Diferite scene din Imnul Acatist, Vechiul Testament
si Viata Cuviosului Pahomie au fost amplasate pe partea
superioara a exonartexului. Pridvorul cuprinde frescele cu senele
Judecatii viitoare, scene din Vechiul Testament si inscriptii
zodiacale. Calota pronaosului, conform tradititei cuprinde pictura
murala cu Sfanta Treime si Isus Mantuitorul, iar Vietile Sfintilor
Gheorghe si Nicolae sunt zugravite pe pereti. Diferite scene din
Evanghelie si Isus Pantocrator si-au gasit locul in absida sudica
si in cupola turlei. Deasupra stranelor au fost pictate scene
din Geneza.
In spatiul dintre usa si peretele de sud sunt reprezentati Domnitorul
Ieremia Movila si familia sa. Portretele lui Gheorghe Movila si
al tatalui sau Ioan, devenit calugar la batranete, intregesc compozitia
tabloului votiv al bisericii.
Pictura altarului realizata pe patru registre cuprinde: Inaltarea
Domnului si Maica Domnului inconjurata de apostoli,
Cortul Marturiei, Filoxenia, Invierea si
Rugul, Impartasirea Apostolilor Ierarhi.
Prin multitudinea temelor si scenelor abordate, pictura de la
Sucevita se dezvaluie ca un document de credinta si de istorie.
La Sucevita si-au gasit odihna vesnica Movilestii. Tezaurul manastirii
de o importanta covarsitoare, cuprinde un epitaf datat 1597 impodobit
cu 10.000 de margaritare, daruit de Ieremia Movila, doua acoperaminte
de mormant brodate cu fir de aur si margaitare pe fond de matase,
cruci, icoane de secol XVI si manuscrise decorate cu miniaturi.
Intr-o capsula de argint se pastreaza o suvita de par, apartinand
doamnei Elisabeta, sotia lui Ieremia Movila. Legenda spune ca,
in semn de mare durere, Doamna Elisabeta si-a taiat si trimis
o suvita de par, in timp ce era prizoniera turcilor.
Ansamblul Sucevita prin frumusetea arhitecturii si calitatea artistica
a decoratiei picturale constituie unul dintre cele mai valoroase
monumente de arta moldovenesca.
(sursa: http://www.maronet.ro) |